Au trecut cinci ani de la alegerile din 2014 pentru Președintele Republicii. Reiau mai jos o postare pe Facebook din ziua imediat următoare turului doi al alegerilor de atunci, precum și câteva dintre comentariile din discuțiile ulterioare. Încet, dar în mod activ și sigur, mă țin de promisiunea făcută. Eliminăm scursurile și drenăm mlaștina! 😏
Agitatorii de la alegeri //O experiență personală
După o lungă campanie, de o duritate, contrar impresiilor celor mai tineri, mai redusă decât campaniile anterioare (dar deloc liniștită sau civilizată), am reușit să ne alegem Președintele duminica aceasta. Știm toți cum s-a desfășurat întregul proces, ne bucurăm de rezultat (inclusiv mulți dintre cei care nu l-au votat de dl Iohannis, sunt sigur) și, mai ales, ne bucurăm de mesajul pe care l-am transmis întregii Europe – suntem un stat democratic, modern și tolerant cu minoritățile naționale și religioase.
Dincolo de aceste lucruri, aici, printre străini, însă, nu putem uita experiența rușinoasă pe care a trebuit să o îndurăm pentru a face cele de mai sus o realitate – ore nenumărate în picioare, în ploaie, în vânt și în frig, sub privirile scrutătoare ale forțelor de ordine.
Voi începe prin a reitera cererea de a se lua măsuri punitive, care să meargă dincolo de înlocuirea ministrului de externe, precum și măsuri salutare pentru ca așa ceva să nu se mai poată întâmpla tehnic.
Voi continua prin a atrage atenția că, dincolo de imbecilitatea evidentă a celor de la guvernare, toate forțele politice (inclusiv candidatul nou ales) au o parte din vină pentru tabloul pictat duminică. Sigur, cozile lungi sunt elementul central al peisajului. A existat, însă, un element care le-a transformat dintr-o dramă în ceva ce putea foarte ușor să degenereze în tragedie – agitatorii.
Despre agitatori. Înainte ca cineva să se grăbească să mă acuze că am luat vreo foaie din strategia puerilă de comunicare a PSD, vreau să vă reamintesc faptul că am stat 11 ore în picioare la ICR la Londra, timp în care am avut șansa de a mă familiariza activ cu tehnicile de manipulare a maselor. Da – agitatorii au existat. Chiar trebuie cumva felicitați pentru tenacitatea de care au dat dovadă plimbându-se toată ziua printre noi și animând atmosfera prin strigăte „spontane” precum „jos Ponta” sau altele care nu pot fi reproduse aici. De dimineață și până seara au lipit mesaje contra guvernului și au ațâțat mulțimea ori de câte ori o cameră de filmat se afla prin preajmă. Până aici nu ar fi nici ceva spectaculos (având în vedere atmosfera încinsă), nici ceva fundamental rău (dat fiind că cei care au organizat alegerile au greșit grav).
Problemele apar atunci când aceiași agitatori se dovedesc agenți ai unui sau altuia dintre cei care doresc să exploateze în interes propriu drama unor români. Dovada imediată a fost atunci când un personaj public ne-a vizitat coada, iar agitatorii de mai înainte s-au transformat subit în aplaudaci de serviciu (tot agitatori, dar într-un alt sens).
Episodul amintit este minor, dar semnificativ. Ceea ce este cu adevărat oribil, însă, este ceea ce s-a întâmplat pe măsură ce se apropia ora închiderii secției de votare. Pe fondul creșterii, demne de înțeles, a disperării celor de la coadă, agitatorii și-au sporit și diversificat arsenalul. Dintr-o dată, în încercarea evidentă de a instiga mulțimea la conflict cu forțele de ordine, lozincile au început să îi vizeze și pe polițiștii care nu-și făceau altceva decât datoria de a păstra ordinea publică. Cu 20 de minute înainte de închiderea urnelor, mă aflam la fața cozii (abia ajuns acolo după o zi întreagă de așteptare). Două domnițe (am alți termeni acum în minte, dar mă abțin) au început să se agațe de duba Poliției urlând la noi ca a venit vremea să ne revoltăm pentru că sunt polițiștii lui Ponta. A trebuit ca eu și alții să ne implicăm (era să și pierd șansa de a vota din această cauză) pentru a contrabalansa strigătele și pentru a explica polițiștilor că oamenii de bună credință de la acea coadă se disociază de astfel de putregaiuri. Pot spune că am reușit să calmăm spiritele (dovadă că la Londra nu s-a produs niciun incident), dar sunt conștient că situația putea degenera foarte ușor și că nu a făcut-o nu atât datorită gradului de responsabilitate și de maturitate al celor de la coadă (care a existat din plin), cât datorită conjuncturii favorabile – se aflase deja că Iohannis era masiv în față și lumea începuse să jubileze.
Cele de mai sus sunt experiență personală. Nu mă voi opri aici și extrapolez pentru a încerca să explic ce s-a petrecut (de exemplu) în Italia. La momentul închiderii urnelor acolo, nu se știa nici măcar aproximativ care era raportul de voturi. Toată lumea era cu nervii întinși la maxim, așa cum cineva nu poate fi decât atunci când este furat și mințit în față. Pe acest fond, probabil tot niște astfel de agitatori au aprins scânteia care a transformat un scandal verbal într-unul fizic prin agresarea forțelor de ordine, sub pretextul (pe care l-am văzut preluat, spre exemplu, pe latrina Kamikaze), cum că Ponta ar fi putut el chema polițiștii din țările respective să îi bată pe români. Știm cum s-a terminat întreaga tărășenie.
Acum ajung la punctul pe care încerc să îl subliniez aici. În primul rând, guvernul ne-a făcut de râsul Europei prin cozile inumane la care ne-a supus. În al doilea rând, forțele politice de opoziție au contribuit la acest tablou prin agitatorii pe care i-au semănat, cu o serie de consecințe dramatice, printre cozile de oameni de bună credință. Dincolo de experiența mea, care este de netăgăduit, remarc trist că niciunul dintre liderii mișcării anti-Ponta nu a îndemnat fără echivoc la păstrarea calmului. În loc să îi îndemne pe oameni să se manifeste pașnic și să urmeze căi legale de acțiune (plângere penală etc), ei au ațâțat, direct și indirect, un incendiu care aproape că a scăpat de sub control în multe locuri.
Sigur, agitatorii sunt unealta consacrată a opoziției în toate țările care au fost profund marcate de bolșevism, în oricare dintre formele sale. Eu, însă, aveam alte așteptări de la cei care fac politică pro-europeană. Încă am aceste așteptări și sper ca acest episod trist să nu se mai repete.
Acum sunt mai calm și mai odihnit, ceea ce înseamnă că mă pot exprima coerent. Permiteți-mi, așadar, să fiu fără echivoc atunci când mă adresez clasei politice din România:
***Scursuri ale societății ce sunteți, dacă mai constat încă o dată că sunteți dispuși să câștigați alegerile vârând (prin acțiune sau prin inacțiune) proprii cetățeni sub dubele și bâtele polițiștilor străini, vă promit că îmi voi dedica viața scoaterii voastre la pensie și trimiterii în beciul istoriei, acolo unde vă este locul! Nici eu, nici mulți alți oameni educați și de bună credință, nu mai putem concepe să fim masă de manevră, nici în mâinile unei puteri corupte, nici în ale unei opoziții setoase de putere și cu apucături bolșevice! Considerați-vă avertizați!***
Și o serie de comentarii clarificatoare:
Revenind la subiect, nu am vrut să fac o postare mai lungă decât devenise deja cea de mai sus, așa că am omis detalii. Iată câteva dintre ele aici. În primul rând, în ce mă privește, împreună cu alții, ne-am oferit disponibilitatea de a ajuta la însăși desfășurarea alegerilor, cu două săptămâni înainte. Unii dintre noi au fost acceptați ca voluntari, iar o persoană chiar ca membru într-o comisie, acolo unde reprezentanții unuia dintre partidele aliate cu puterea nu s-a prezentat. În limitele stupide ale directivelor venite de la București, acești voluntari au contribuit substanțial la creșterea numărului de persoane care au reușit să voteze. Pe parcursul zilei, după ce a devenit clar că aveau suficienți voluntari, restul am stat la coadă și am conversat pe varii subiecte. Din când în când am fost în centrul unor discuții aprinse purtate în jurul „luării unor măsuri mai dure” și le-am explicat cât de urât pot ajunge lucrurile dacă ne apucăm să spargem geamuri sau să aruncăm cu ceva în forțele de ordine.
Spre seară, ajuns în față, am asistat la episodul relatat, moment în care m-am pus între agitatoare și duba poliției și i-am îndemnat pe oameni să strige la ei să termine cu prostiile. În condițiile în care noi, cei din față, am fi suferit cel mai mult dacă ar fi continuat, oamenii s-au disociat imediat și au început să le admonesteze. Pentru că întâmplarea avea cel puțin trei actori majori (coadă, agitatori – care nu stăteau la coadă – și poliție), am început apoi o conversație cu șefa polițiștilor, căreia i-am spus clar că ne ocupăm noi de calmarea spiritelor și că nu este cazul să exacerbăm. Apoi, în timp ce alți români i-au înconjurat pe agitatori (erau patru acum – mai veniseră doi băieți cam pe la 25 de ani) și le explicau că oamenii își fac doar treaba, eu am continuat să traduc ce scanda mulțimea, pentru ca polițiștii să nu creadă că au preluat de la agitatori scandarea împotriva lor. După câteva minute am intrat să votez, pentru a nu pierde șansa, dar discuțiile aprinse au continuat și după ce am ieșit. Se mai calmase puțin situația, totuși, pentru că lumea aflase despre victoria iminentă a lui Iohannis și lozincile nu mai prindeau. Replici precum „Lăsați-i, că oricum am câștigat!” deveniseră prevalente.
În încheiere, pentru a mai susține încă o dată cu argumente că persoanele în chestiune erau agitatori, amintesc un alt episod. Pe parcursul zilei, după cum am spus, voluntari au ajutat la desfășurarea procesului. Dintre aceștia, unii împărțeau declarații pentru a fi completate înainte de intrarea în secție. Chiar și de acești oameni, care și-au sacrificat ziua pe gratis mergând în sus și în jos cu teancuri de hârtii și dând indicații, se agățau agitatorii. La un moment dat începuseră să arate spre voluntari și să urle la ei, îndemnând pe cei de la coadă să ceară explicații „oamenilor lui Ponta”. Astfel de mizerii s-au repetat toată ziua, în diferite puncte ale cozii. Cei care au fost cu mine știu despre „băiatul cu șapcă” (unul dintre agitatori, cu alură de Alex Velea) și pot confirma.
