Acum patru ani publicam pe Facebook următorul text. În 2019, sper că se poate citi mai detașat…
Lăsați imigranții în România! Pe unii dintre ei, cel puțin…
#ImmigrationCrisis #Europe
Criza imigranților. Nu prea înțeleg de ce își fac românii grija în privința lor, dat fiind că traseul imigranților nu numai că nu ne țintește, dar chiar ne ocolește cu multă grijă. În orice caz, câteva considerente urmează.
1. Dubla măsură a românului de rând
Obiectiv vorbind, nu cred că ne-ar plăcea dacă italienii, spaniolii, francezii sau germanii ar închide granițele pentru români. Despre britanici nici nu mai spun – ei organizează un referendum cu scopul declarat al închiderii granițelor tocmai pentru noi, lucru care ne oripilează. Cu toate acestea, românii se grăbesc să critice orice declarație a vreunui politician privind acceptarea unui număr de imigranți. Cred că românii ar trebui să fie printre ultimii care să ridice tonul în această dezbatere. Așa cum noi dorim să circulăm liber și nu amenințăm nici pacea, nici cultura vreunui stat, tot așa și imigranții din Orientul Mijlociu își doresc o viață mai sigură. Dacă îi putem ajuta (cu foarte puțin, pentru că nu suntem nici noi bogați), de ce să nu o facem? Cred că trebuie să ne reevaluăm atitudinea relativ la subiect și să ne ținem în frâu reflexele izolaționiste și habotnic naționaliste.
2. Ecouri deja familiare
Fac abstracție de situația specifică a românilor și abordez problema din perspectiva unei societăți normale confruntate cu fenomenul imigrației. Problemele care își ridică fruntea instantaneu sunt cele de mult cunoscute și intens dezbătute în Occident: exploatarea de către imigranți a sistemului de securitate socială, ocuparea de către imigranți a locuințelor, luarea de către imigranți a locurilor de muncă. Argumentele sunt complexe, pro și contra, și nu le voi relua aici. Voi sintetiza punctual și pragmatic. (i) Sistemul de securitate socială – aici vor trebui făcute plăți, dar situația imigranților nu este cu nimic diferită de cea a miilor de români care trăiesc din minusculele ajutoare sociale. (ii) Ocuparea locuințelor – imigranții vor beneficia de același tratament pe care îl primesc și românii, prin urmare cu greu s-ar putea pune problema locuințelor gratuite pe termen nelimitat (cel puțin în centrele urbane, acolo unde contează cu adevărat). (iii) Locurile de muncă – românii nu se dau înapoi de la muncă (în general), așa că vorbim de o competiție echilibrată (nu ca în Occident, unde imigranții iau locurile de muncă pentru că acceptă să muncească pe mai puțini bani); în orice caz, dacă un imigrant, care nu cunoaște pe nimeni, nu știe limba și nu are educația pe care școala românească o oferă, poate să te împiedice să îți găsești loc de muncă, probabil atunci nici nu meriți să ai loc de muncă. Zic, nu dau cu parul…
3. Islamizarea Europei
Acestă _inepție fascistă_ face astăzi înconjurul internetului, și pare a avea priză nu doar în România. Nimeni nu știe exact ce înseamnă, dar pentru o Europă care pare a-și fi amintit subit că valorile sale sunt „creștine” este argumentul cel mai facil pentru a evita discuții de substanță privind metode de integrare eficientă a noilor veniți. În loc să privim influxul ca pe un prilej pentru împrospătarea populației îmbătrânite, extinderea bazei de impozitare și diversificarea culturii aflate în letargie, noi ne facem griji legat de numărul de moschei pe care va trebui să îl construim… Cred că prin mintea unor politicieni populiști bate vânt furtună, încinși de faptul că au găsit o rampă de lansare, iar unii dintre noi le dăm prea mare atenție, chiar în deserviciul personal.
4. Adevărații sinistrați…
Mai sus am făcut, foarte sumar, apologia acceptării imigranților. Vreau să fiu foarte clar și să specific faptul că eu mă refer strict la imigranții care nu au avut de ales și care au plecat pentru că însăși viața le era în pericol. Aceștia sunt oameni prinși într-un conflict nemilos, peste puterile lor de a-l schimba: femei, copii, bătrâni, răniți, invalizi. Aceștia se vor așeza oriunde găsesc un coltuc de pâine și se vor mulțumi cu orice li se va oferi, pentru că este mai mult decât nimicul pe care îl lasă în urmă. Cu adevărat trist este, însă, faptul că aceștia nu par a fi nici pe departe majoritari printre cei care iau cu asalt Europa acum. Dacă ar fi, traseul pe care l-ar urma în Europa nu ar fi atât de fățiș ghidat spre Germania. Atunci când fugi pentru viața ta, chiar și România sau Bulgaria sunt acceptabile – o opinie care nu pare a fi împărtășită de cei nou-veniți, ceea ce ridică semne de întrebare. Aici voiam să ajung, încă de la început – România nu este luată în calcul de imigranți, care, departe de a fi în majoritate femei, copii și bătrâni în căutarea unei case permanente, sunt tineri în putere și în căutare de lucru, care să le permită să adune bani pentru a-i trimite înapoi acasă.
5. Imigranții economici
Față de imigranții economici atitudinea mea este ceva mai nuanțată, dar nu din cauza unui egoism precum cel amintit la punctul 2. În primul rând, se pare că mulți dintre ei nici măcar nu provin din Siria, ci au pașapoarte false procurate cu ajutorul unor rețele din Turcia. Aceștia clar sunt lipsiți de onestitate (deși poate sunt împinși de disperare economică) și trebuie să accepte că nu pot veni în Europa sperând că vor abuza de mecanismele puse în mișcare pentru a primi tratament preferențial. În al doilea rând, printre imigranții care chiar provin din Siria, există oameni care chiar ar putea să stea acolo și să producă o schimbare, dar aleg calea exilului temporar. Dacă acești oameni ar veni aici pentru a se muta permanent și a contribui la construcția societății noastre, personal i-aș accepta fără rezerve. Ei vin însă doar pentru a strânge bani și a se întoarce apoi acasă – la acea casă despre care susțin că nu îi mai poate primi. Atunci am un mesaj clar: dacă vrei să te întorci acasă, stai acasă și schimb-o din interior, pentru tine și alții ca tine. Sigur, vor spune unii, ce poate face un singur om? Nu mare lucru de unul singur, evident, dar aici deja vorbim despre peste o sută de mii de oameni, o veritabilă armată, care ar putea să încline balanța între forțele guvernului și cele ale rebelilor. Problema Siriei este mult mai spinoasă, desigur, dar un lucru este cert – dacă vor pleca toți de acolo, situația nu se va rezolva de la sine.
În fine, închei prin îndemnul ca toți să accepte să privească problema în întreaga ei complexitate – departe de a oferi un verdict general privind acceptarea sau respingerea acestor oameni, trebuie să analizăm fiecare caz în parte și să încercăm să răspundem la măcar câteva dintre următoare întrebări, în fiecare instanță: individul x provine dintr-o zonă afectată de conflict?; cum l-a afectat exact conflictul?; care a fost răspunsul guvernului sirian față de problema sa?; are cazier și dacă da, pentru ce anume? etc. Legislație europeană în domeniu există. Chiar dacă nu a mai fost împinsă la limite până acum, nu înseamnă că trebuie să o abandonăm. La urma urmei, unul dintre motivele pentru care acești imigranți aleg să vină aici este domnia legii, iar în această privință nu există loc de compromis și nu ar trebui să existe nici loc pentru șovăieli. Altfel riscăm să vedem din ce în ce mai multe poze în care copii înecați zac pe malurile Mediteranei.
