După o perioadă de inactivitate, revin cu niște impresii despre următorul capitol din programul de guvernare al PSD: sănătatea.
Și aici au fost niște oameni care, dincolo de a recunoaște că există probleme, au stat și s-au gândit la soluții. Din start vreau să aduc un reproș acestui capitol: soluțiile propuse sunt prea de dreapta (în contextul unui sistem public de sănătate, care este oricum o noțiune de stânga), dar să zicem că le acceptăm pentru că sunt necesare.
Voi fi mai scurt decât în articolele trecute și mă voi referi doar la chestiuni pe care am opinii conturate clar.
1. Anularea creșterii prețurilor la medicamente
Se propune un cadru legislativ pentru a reglementa prețurile, ceea ce nu este o idee rea (cel puțin până ajungem să vedem legea). Eu aș susține, suplimentar, dacă PSD se declară partid de stânga, ca România să țină sub control prețul și prin înființarea/repornirea unor companii farmaceutice de start. Antibiotice Iași și Institulul Cantacuzino trebuie refinanțate și retehnologizate în ritm alert. De asemenea, trebuie înființate companii de stat producătoare, care să asigure costuri mici pentru consumabile din sistem, pentru a-i elimina pe toți privații „deștepți” (precum HexiFarma), dar și pe cei legitimi (corporații internaționale), care vor să se îmbogățească pe baza unei nevoi strategice a statului român.
2. Infrastructură medicală
Bijuteria din coroană este Spitalul Republican „Carol Davila”. Eu știu că spațiul este pregătit și un plan există pe undeva, deci nu ar porni de la zero. Îmi permit, totuși să fiu profund sceptic. Programul nu prezintă un calendar pentru implementare și nici surse de finanțare pentru un proiect de o așa anvergură. Apreciez că spitalul și-a făcut loc în program (spre deosebire de programele altora), apreciez ideea însăși ca fiind foarte bună, dar nu sunt nici pe departe satisfăcut de modul în care este tratată.
Achiziționarea centralizată de aparatură medicală îmi place, ca idee, dar am o întrebare: de ce nu este specificat acolo ce anume a împiedicat achiziția acestor dispozitive până acum?
3. Debirocratizarea accesului la tratament
Ideea pare a fi bună pentru că se menționează mult-iubita „debirocratizare”. Totuși, concret, se vorbește despre eliminarea comisiilor de specialitate, adică acele comisii care sunt făcute nu din birocrați, ci din medici, și care se asigură că pacientul primește tratament adecvat. Avem aici de a face cu un exemplu clar de comisie care nu trebuie desființată, fiind esențială. Ceea ce trebuie făcut este înmulțirea numărului acestor comisii multidisciplinare pentru a grăbi procesul de validare a diagnosticelor și, implicit, accesul la medicamente.
4. Creșterea veniturilor personalului medical
Este prevăzut, în primul rând, un calendar pentru măriri, cu valori absolute pentru salariile brute de la 1 ianuarie 2018. Promisiunile sunt fezabile și în acord cu amendamentele propuse în Parlament recent de PSD. Sunt și credibile, în contextul în care PSD a tot operat măriri la remunerațiile bugetarilor de-a lungul anilor.
5. Creșterea bugetului sănătății
Pentru a compensa lipsa stridentă (și necaracteristică programului PSD) de cifre din acest capitol, se prevede creșterea bugetului sănătății, până în 2020, la 6.4% din PIB. Personal, nu sunt încântat, dar nici nu am nimic împotrivă. Atât timp, totuși, cât nu documentezi nevoile financiare exact la fiecare subcapitol, cetățenii nu pot avea încredere că, odată mărit bugetul, acesta va fi folosit adecvat.
Per total, capitolul legat de sănătate din programul PSD aduce idei bune, după cum era de așteptat, dat fiind faptul că a fost făcut de oameni care cunosc bine acest sistem. Nu sunt la fel de mulțumit cum am fost când am citit celelalte capitole ale programului, totuși, pentru că lipsește o abordare riguroasă costuri-beneficii. Singurul argument al PSD pentru câștigarea încrederii a fost, până acum, chiar această abordare. Dacă aceasta lipsește, atunci ne îndreptăm spre programele superficiale ale USR. Cel puțin ei au avantajul că nu au mai fost până acum la guvernare și că, dacă tot ne asumăm un risc, ni-l asumăm cu oameni noi. Eu prefer să nu îmi asum un risc și vreau să văd că cei care au fost la conducere promit lucruri mult mai consistente (tehnic) decât niște idealiști superficiali nou-veniți.
